Aeroterma TFH 22 E + cablu prelungitor
Nr. art. KIT0002901
plus transport
Calcul al costurilor de expediție
Aeroterma TFH 22 E + cablul prelungitor
TFH 22 E este o aerotermă ce poate fi utilizată peste tot acolo unde aveţi nevoie de căldură cât mai rapidă. Greutatea redusă şi mânerul practic de transport aflat pe partea din spate a aparatului facilitează schimbarea rapidă şi simplă a locului de utilizare.
Aeroterma electrică are un comutator pentru două trepte de încălzire (1.000 W / 2.000 W) şi o treaptă fără încălzire (ventilare). În zilele fierbinţi puteţi utiliza aeroterma TFH 22 E ca şi un ventilator compact, de masă, datorită treptei de ventilare. Aparatul funcţionează economic, pentru că în această treapă nu se va consuma curent pentru încălzire.
În funcţia de ventilare veţi profita de un aer răcoritor, iar termostatul reglabil fără trepte, împreună cu una din cele două trepte de încălzire, vă va oferi o încălzire precisă a aerului, aşa cum v-o doriţi dvs., atât acasă, cât şi la birou.
Pentru siguranţa utilizatorului şi a mediului, pe lângă protecţia la supraîncălzire, aeroterma TFH 22 E deţine şi un întrerupător integrat în soclu, care deconectează aparatul automat, dacă acesta se răstoarnă.
Pentru a încălzi rapid aerul din încăpere, la temperatura dorită, puteţi conecta manual şi oscilaţia în 90°, care asigură imediat distribuţia optimă a aerului cald. În plus, aeroterma TFH 22 E deţine clasa de protecţie 2, fiind astfel recomandată pentru încălzirea băilor.
Lumina de control aflată între cele două comutatoare rotative vă indică dacă aparatul este conectat la reţeaua de alimentare electrică.
Posibilităţi de utilizare:
Detalii practice:
Tabelul ErP îl găsiţi în secţiunea download
Cablu de prelungire PVC 5 m / 230 V / 1,5 mm²
Cu acest cablu de prelungire pentru 230 volți depășiți distanțe de până la 5m. Rămâneți flexibil: acest cablu din PVC, prin culoarea sa albă, nu iese în relief în încăperile de locuit, armonizându-se decent.
Şi în ce priveşte calitatea, acest cablu oferă avantaje: mantaua exterioară este recomandată pentru temperaturi ale mediului de la -15 °C până la +70 °C.
Datele tehnice:

- Băi
- Locuinţe
- Birouri
- Sere
- Standuri din piaţă
- Rulote
- Căsuţe de grădină
- Grădini de iarnă
- Spaţii de recreere
- Garaje
- şi multe altele
Detalii practice:
- Aerotermă silenţioasă şi compactă, recomandată mai ales pentru băi
- Până la 2.000 waţi putere de încălzire, pentru încălzire rapidă şi plăcută
- 2 trepte de încălzire (1.000 W / 2.000 W)
- 1 treaptă fără încălzire - funcţie de ventilare
- Termostat reglabil fără trepte
- Protecţie la supraîncălzire şi deconectare automată în caz de răsturnare
- Oscilaţie în 90°, poate fi conectată suplimentar
- Eficinţă energetică
- Lumină de control
- Poziţionare fermă
- Clasa de protecţie 2
- Alimentare 220-240 V / 50-60 Hz
- Dimensiuni 150 x 230 x 300 mm
- Greutate: 1 kg
Tabelul ErP îl găsiţi în secţiunea download
Cablu de prelungire PVC 5 m / 230 V / 1,5 mm²
Cu acest cablu de prelungire pentru 230 volți depășiți distanțe de până la 5m. Rămâneți flexibil: acest cablu din PVC, prin culoarea sa albă, nu iese în relief în încăperile de locuit, armonizându-se decent.
Şi în ce priveşte calitatea, acest cablu oferă avantaje: mantaua exterioară este recomandată pentru temperaturi ale mediului de la -15 °C până la +70 °C.
Datele tehnice:
- Lungime: 5 m
- Tensiune de alimentare: 230 V
- Diametrul secţiunii: 1,5 mm²
- Stecher / fișă: CEE 7/7 16 A
Date tehnice | ||
---|---|---|
Generalităţi | ||
Nr. articol | 1.410.000.615 | |
Putere de încălzire | ||
Treaptă 1 [kW] | 1 | |
Treaptă 2 [kW] | 2 | |
Domeniu de funcţionare | ||
Temperatură min. [°C] | -15 | |
Temperatură max. [°C] | 85 | |
Ventilatoare | ||
axial | ||
radial | ||
Număr trepte de ventilare | 1 | |
Valori electrice | ||
Conexiune la reţea | 220 - 240 V/50 - 60 Hz | |
Curent nominal consumat [A] | 8,7 | |
Siguranţă recomandată [A] | 10 | |
Putere consumată [kW] | 2 | |
Racord electric | ||
Ştecher de branşare | CEE 7/17 (fişă profilată) | |
Lungime cablu [m] | 1,2 | |
Valori de zgomot | ||
Distanţă 1 m [dB(A)] | 50 | |
Caracteristică de siguranţă | ||
Protecţie la supraîncălzire | ||
Oscilaţie internă (°) | 90° | |
Dimensiuni | ||
Lungime (fără ambalaj) [mm] | 150 | |
Lăţime (fără ambalaj) [mm] | 230 | |
Înălţime (fără ambalaj) [mm] | 300 | |
Greutate | ||
(fără ambalaj) [kg] | 1 |
Echipare, caracteristici şi funcţii | ||
---|---|---|
Utilizare | ||
Lampă de control al funcţionării | ||
Întrerupător de protecţie la răsturnare | ||
Oprire automată la atingerea valorii ţintă | ||
Mobilitate | ||
Mâner(e) de purtare/transport |
echipare de serie
disponibil opţional
indisponibil
Date tehnice | ||
---|---|---|
Generalităţi | ||
Nr. articol | 7.333.000.373 | |
Specificaţie cablu | ||
Lungime [m] | 5 | |
Secţiune [mm²] | 1,5 | |
Număr de conductoare | 3 | |
Tip | H05VV-F | |
Conector şi fişă | ||
Ştecher de branşare | CEE 7/7 | |
Date electrice | ||
Tensiune de alimentare [V] | 250 | |
Curent nominal consumat [A] | 16 | |
Tip de protecţie | IP 20 | |
Condiţii ambientale | ||
Domeniu de temperatură min. [°C] | -15 | |
Domeniu de temperatură max. [°C] | 70 | |
Echipare | ||
Conector şi fişă complet din cauciuc | ||
Conector cu contact de protecţie cu capac | ||
Greutate | ||
(fără ambalaj) [kg] | 1 |
echipare de serie
disponibil opţional
indisponibil